ORDIN nr. 1.281 din 16 decembrie 2005

ORDIN nr. 1.281 din 16 decembrie 2005 privind stabilirea modalităţilor de identificare a containerelor pentru diferite tipuri de materiale în scopul aplicării colectării selective

EMITENT
MINISTERUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELORNr. 1.281 din 16 decembrie 2005
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Nr. 1.121 din 5 ianuarie 2006

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 19 ianuarie 2006

În baza prevederilor art. 19 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje,
în temeiul art. 5 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul mediului şi gospodăririi apelor şi ministrul administraţiei şi internelor emit prezentul ordin.

Articolul 1

Pentru aplicarea unitară la nivel naţional a colectării selective, containerele şi recipientele folosite în cadrul serviciilor publice de salubrizare pentru colectarea separată a diferitelor tipuri de materiale se inscripţionează cu denumirea materialului/materialelor pentru care sunt destinate şi sunt:
a) fabricate în culoarea prevăzută în anexă pentru respectivul tip de material; sau
b) marcate în culoarea prevăzută în anexă pentru respectivul tip de material, prin vopsire, prin aplicare de folie adezivă sau prin alt procedeu similar, pe minimum 20% din suprafaţa totală vizibilă.

Articolul 2

Inscripţionarea şi aplicarea marcajului colorat trebuie să fie durabile şi vizibile, astfel încât să se asigure identificarea destinaţiei containerelor şi recipientelor de colectare selectivă.

Articolul 3

Prevederile prezentului ordin se aplică şi în cazul containerelor din spaţiile special amenajate de către autorităţile administraţiei publice locale, destinate colectării separate a diferitelor tipuri de materiale conţinute în deşeurile de ambalaje.

Articolul 4

Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Ministrul administraţiei şi internelor,
Sulfina Barbu Vasile Blaga
Anexa
CULORILE
pentru identificarea containerelor şi recipientelor destinate colectării separate a diferitelor tipuri de materiale conţinute în deşeurile municipale şi asimilabile celor municipale